Work Solutions, Depart, UCMS by AROBS - care este parcursul nostru?

Work Solutions

De la Depart, la Work Solutions, apoi la UCMS by AROBS –
Care este parcursul nostru?

Povestea UCMS by AROBS în 9 pași

Ne-am lansat în Cluj-Napoca sub denumirea Depart, apoi am trecut la Work Solutions, după care ne-am numit UCMS Group România, iar din 2019, UCMS by AROBS. Din 1996 suntem pe piața soluțiilor software destinate necesităților ce țin de domeniul resurselor umane, adică: payroll, administrarea personalului, pontaj, evaluarea angajaților, trainingul angajaților, recrutarea și selecția candidaților, onboarding, delegații și deconturi și toate sub-ramurile acestui domeniu.

Am pus bazele companiei în urmă cu 27 de ani și aveam o denumire diferită de cea din prezent. Cu timpul am trecut printr-o serie de schimbări ca să ajungem ceea ce suntem acum. Am pus cărămidă peste cărămidă la visul nostru, am construit pas cu pas funcționalitățile și am evoluat continuu.

2024
27 de ani de experiență și peste 500 colaborări

În prezent ne menținem direcția și continuăm să ne concentrăm pe dezvoltarea soluțiilor True HR și dp-Payroll cu aceeași implicare care ne caracterizează.

Am acumulat 27 ani de experiență, am reușit să ne mărim echipa UCMS by AROBS la 60 de oameni, și să deservim peste 500 de colaborări. Soluția dp-Payroll a ajuns să administreze fluturașii de salariu pentru 300.000 de angajați din mediul privat din România.

work solutions
work solutions

2020
Cifră de afaceri de 1.4 mil. € și 3 funcționalități noi

Deși a fost un an pandemic și plini de provocări, ne-am mărit portofoliu cu încă 15 parteneriate noi, iar cifra de afaceri a crescut la 1,4 milioane de euro, reprezentând o creștere de aproximativ 28% față de 2019.

Totodată, soluția True HR pentru managementul resurselor umane a ajuns la un număr de 19 module, adăugând în portofoliu noile funcționalități precum: Scanare Rapidă Documente, Work From Home și Semnătură Electronică.

2019
UCMS devine UCMS by AROBS

În acest an, UCMS intră sub umbrela AROBS Transilvania Software, iar din acest moment devenim UCMS by AROBS. Totodată, denumirile aplicațiilor își recapătă numele inițial, și anume UCMS HR redevine True HR și UCMS Pay redevine dp-Payroll.

În același timp, focusul rămâne în continuare pe dezvoltarea celor două softuri, astfel încât, și din punct de vedere tehnic, soluțiile să fie foarte stabile și performante.

work solutions
ucms hr

2016
UCMS este preluată de TMF Group România

TMF Group România preia compania UCMS. Odată cu această achiziție, compania își concentrează activitatea pe outsourcing.

În perioada următoare, compania oferă și servicii de administrare a personalului și a salarizării, preluând această sarcină de pe umerii companiilor. Totodată, sunt identificate oportunități noi, astfel că cele două soluții sunt îmbunătățite cu noi funcționalități.

2008
Anul fuziunii celor două companii

Depart și Work Solutions s-au unit într-o singură companie sub denumirea de Work Solutions. Astfel că ulterior Work Solutions este preluată de United Company Management Systems, adică UCMS, un grup internațional.

Odată cu această unire, cele două produse își schimbă denumirea în UCMS HR pentru soluția de management al resurselor umane, iar cea de salarizare devine UCMS Pay. Atât UCMS HR, cât și UCMS Pay au continuat să fie implementate în companii care își desfășoară activitatea în industrii variate.

depart
ucms hr

2004
Este creat departamentul de outsourcing

În acest an ia naștere departamentul de outsourcing al companiei. Odată ce am identificat o nevoie tot mai mare a companiilor de a avea persoane competente și bine instruite care să gestioneze resursa umană și salariile aferente, am căutat să le oferim această oportunitate.

2002
S-a dezvoltat soluția de administrare personal True HR

Utilizarea unui soft pentru gestionarea personalului a devenit o cerință tot mai accentuată. De aceea, pentru că ne-am dorit să ne exploatăm pasiunea pentru tehnologie în folosul companiilor, am dezvoltat soluția de administrare personal True HR. Pornind de la nevoi de bază de gestionare a sarcinilor administrative, am dezvoltat softul atât de detaliat încât să poată prelua cât mai multe funcțiuni ale departamentelor de HR.

Treptat, între anii 2002-2004, crește notorietatea celor două soluții, astfel că ele devin utilizate de tot mai multe companii. Constant, am primit feedback pozitiv de la utilizatorii aplicației și am primit tot mai multe recomandări din partea lor. Numărul de colaborări a crescut semnificativ.

ucms pay
ucms pay

1998
Se înființează Work Solutions , la București

S-a înființat la București Work Solutions. În fapt, Work Solutions vindea produsele software pe care le dezvolta Depart.

Astfel că Depart și Work Solutions au fost două firme care, o vreme, au funcționat în paralel, cu același scop. Anume – să ofere soluții digitale de gestionare a procesului de salarizare și administrare personal.

1996
Compania este lansată sub numele Depart, în Cluj-Napoca

Ne-am lăsat ghidați de pasiunea noastră pentru tehnologie și am construit soluția pentru salarizare dp-Payroll. Ne-am lansat sub denumirea Depart în Cluj-Napoca.

Scrierea softului s-a realizat conform nevoilor care existau în acel moment în departamentele de salarizare. Însă, odată cu utilizarea lui de către companii, ne-am dat seama că este nevoie să lucrăm constant la perfecționarea acestuia.

Lumea a evoluat, modificările legislative se schimbă odată cu noile direcții sociale, astfel că pentru a îndeplini cu succes cerințele existente este nevoie de dezvoltare continuă. Treptat am conturat noi funcționalități.

work solutions

Succesul se obține prin muncă, perseverență și dedicare.

UCMS by AROBS a făcut performanță de la an la an.

Ești interesat de una dintre cele două soluții?

Vrem să te cunoaștem! Completează formularul pentru a intra în contact cu unul dintre colegii noștri sau contactează-ne telefonic.