Viitorul resurselor umane, discutat la HR Summit 2024
prezentare hr summit 2024

Viitorul resurselor umane, discutat la HR Summit 2024

Viitorul resurselor umane, discutat la HR Summit 2024

Lectură de 2 minute

Conferința HR Summit din acest s-a desfășurat vineri, 22 noiembrie, la Cluj-Napoca. Peste 200 de profesioniști de HR, lideri de companii, manageri și traineri, au participat la evenimentul care s-a concentrat pe tematica ”Shifting Priorities: Talent, Technology and Trust”. Astfel, speakerii și participanți și-au împărtășit ideile despre teme de actualitate din domeniu, despre viitorul resurselor umane, utilizarea soluțiilor digitale în cadrul companiilor și nu numai.

Ovidiu Teodorescu a susținut o prezentare în cadrul evenimentului

La HR Summit 2024, Ovidiu Teodorescu, CEO UCMS by AROBS, a susținut prezentarea ”Strategic HR & the Winner Mindset”, care s-a concentrat pe viitorul domeniului HR și al pieței muncii, decizii importante de business și alegerea inteligentă a unei soluții software pentru procesele de HR.prezentare hr summit 2024 2

”Pascal Bornet a lansat cartea HUMICS, în care vorbește despre inteligența naturală și cum o combinăm cu inteligența artificială. El vorbește despre anumite abilități pe care inteligența artificială, așa cum arată ea astăzi, nu va putea ușor să le copieze, pentru că despre asta este vorba în AI, și niște competențe pe care noi va trebui să le avem pe termen lung. Inteligența artificială nu o să aibă niciodată abilitatea de a face o creație pură, nu copiată. Cineva spunea foarte simpu: AI este statistică, AI va lua cea mai bună decizie bazată pe date statistice.” – Ovidiu Teodorescu, CEO UCMS by AROBS

De asemenea, el a vorbit despre prioritatea criteriilor în alegerea unui soft de resurse umane, și a subliniat importanța gradului de susținere din partea furnizorului soluției, referințele din partea clienților și capacitatea aplicației de a răspunde nevoilor specifice ale companiei.

Participanții au avut ocazia de a lua parte la diverse workshop-uri

În a doua parte a zilei, cei prezenți la HR Summit au luat parte la workshop-uri susținute de traineri specializați. Astfel, au avut loc ateliere de lucru în care au fost abordate principiile unei cariere cu sens, gestionarea echipelor într-un spațiu virtual, întâlnirile din mediul profesional și cum facilitează portalul angajaților comunicarea angajaților cu compania.

Conferința HR Summit 2024 a fost o nouă ocazie de a ne conecta și de a împărtăși idei despre teme de actualitate și de viitor din domeniul resurselor umane. Mulțumim tuturor pentru interesul acordat și pentru discuțiile productive din cadrul evenimentului.