Care sunt rezultatele noastre pentru anul 2020 și ce planuri avem?
Care sunt rezultatele noastre pentru anul 2020 și ce planuri avem?
Rezultate 2020 UCMS by AROBS – ce am realizat în anul ce a trecut? Dacă e să privim în urmă, vedem un an tumultos – vedem instabilitate, vedem noi forme de socializare, vedem cum ne reinventăm modul de a trăi și de a lucra. Nevoia ne-a împins la conștientizarea că digitalizarea este soluția de supraviețuire într-o lume în care am fost nevoiți să ne izolăm și să ne distanțăm. Cu toate acestea, am reușit să ne adaptăm, să găsim noi forme de a lucra și chiar să facem performanță.
Cuprins
La îmbunătățirea aplicațiilor lucrăm constant de 25 de ani
De la an la an analizăm piața, vedem care sunt nevoile departamentelor de resurse umane și salarizare. Căutăm să analizăm în cel mai mic detaliu fiecare situație nouă, ca să propunem soluții valide. În acest mod am ajuns să îmbunătățim fiecare funcționalitate și chiar să lansăm module noi. Astfel numărul de module existente în prezent este de 38: 19 în True HR și 19 în dp-Payroll.
Mai mult decât atât, am fost la fel de receptivi la modificările legislative ca până acum, însă ne-am concentrat pe promptitudine, astfel încât am implementat la timp noile reglementări. Am depus efort, am lucrat chiar și în weekend, ca după să putem culege roadele muncii noastre.
Toate parteneriatele noastre se desfășoară pe bază de colaborare. Astfel reușim să construim proiecte cu adevărat utile. Am reușit să creștem numărul de colaborări și, implicit, cifra de afaceri.
- Dar rezultatele concrete pe care le-am realizat le puteți citi în acest articol » https://www.zf.ro/zf-24/rezulatele-din-2020-ale-companiei-ucms-by-arobs/
Veți găsi cifre exacte despre activitatea noastră, precum și viziunea care ne-a ajutat să ne menținem motivați și să facem performanță. De asemenea, în articol veți găsi și câteva mărturii de la Ionut Gherle CEO al companiei UCMS by AROBS.
Ce planuri avem?
Acum că am văzut ce rezultate 2020 UCMS by AROBS, să vorbim puțin despre planurile de viitor. Cât despre acest an, dorim nu doar să ne menținem direcția de până acum, ci să evoluăm.
Să venim în continuare cu soluții pentru orice problemă, să răspundem cât mai specific la fiecare necesitate și eventual să ajungem să implementăm cele două softuri – True HR și dp-Payroll la companii din industrii cât mai diverse, să ne lărgim portofoliu de clienți și să fim cât mai versatili.
Bineînțeles că nu ne oprim să lucrăm la îmbunătățirea softurilor, aceasta fiind activitatea noastră principală.
Iar ca un mic „inside” putem spune că investim tot mai mult în echipă. Asta ne ajută să ne atingem obiectivele.
#NeAdaptamImpreuna #ImplicareinComunitate