Diana Andreica - „Mă definește cel mai bine adaptabilitatea”

Interviu Diana Andreica

De vorbă cu Diana Andreica

Diana Andreica, Sales Support – „Cuvântul care mi-ar defini cel mai bine modul de a fi este adaptabilitatea și usurința de a mă modela după situație.”

Cum te-ai prezenta în câteva cuvinte pentru cei care nu te cunosc?

Cuvântul care mi-ar defini cel mai bine modul de a fi este adaptabilitatea și ușurința de a mă modela după situație. Dacă trebuie să fim profesioniști suntem, dacă trebuie să ne distrăm, ne distrăm. Îmi plac provocările și termenele limită, atunci dau cel mai bun randament. Mă definește atenția la detalii și meticulozitatea cu care abordez fiecare subiect.

Sunt o persoană ambițioasă, muncitoare, răbdătoare, iar ca personalitate pot spune că sunt liniștită și naturală. Pentru apropiați am o fire foarte sociabilă, efervescentă, însă la locul de muncă nu mă prezint tot timpul așa, sunt mai rezervată puțin. Consider că e necesar să existe o diferență între cele două, la locul de muncă trebuie să fii puțin mai profesional. Nu e vorba de a-ți pune o mască, ci de modul în care te raportezi la jobul tău și de ceea ce vrei să transmiți oamenilor.

Care este rolul tău actual și care îți sunt responsabilitățile?

Am trecut printr-o evoluție a responsabilităților în UCMS by AROBS. După ce am venit în companie am învățat pe parcurs să mă descurc cu diverse sarcini secretariale, să fac lucrurile într-un mod organizat, iar faptul că m-am descurcat bine și am deprins repede cunoștințe a făcut să primesc tot mai multe atribuții și responsabilități. Acum sunt Sales Support, și sunt cea mai veche din departamentul de Vânzări.

Având un istoric în spate, colegii mei apelează cu încredere la mine cu privire la detaliile contractuale despre fiecare client. În același timp, pot să spun că sunt liantul dintre departamente. Cum mă ocup de partea de facturare, am grija să cuprindem toate serviciile, și atunci e necesar un om de legătură între departamente.

Cum ți-ai descrie parcursul profesional de până acum?

Eu am studiat Turism la Facultatea de Geografie, iar încă din timpul facultății m-am angajat, am lucrat ca ospătar și barista, și am ajuns în domeniul IT printr-o întâmplare. Cineva a văzut că am potențial, m-a observat și mi-a propus o schimbare de carieră.

Diana_4

Am început ca Office Assistant în AROBS, și apoi am venit în UCMS, unde a trebuit să mă reinventez, dar am învățat foarte repede procesele. Mi-a plăcut foarte mult facturarea, îmi doream să fie una dintre responsabilitățile mele. Pot spune că îmi plac cifrele, la un anumit nivel, colegii se bazează foarte mult pe mine în această direcție.

Am fost plecată din țară mai mulți ani, iar experiențele acumulate în străinătate m-au ajutat să mă maturizez, să acumulez cunoștințe prin practică. Am cunoscut multe tipuri, naționalități și culturi de oameni, iar acest lucru m-a făcut să devin un om iubitor de oameni, empatic și deschis la minte. Toate aceste lucruri au facilitat modul meu de a percepe lucrurile și de a mă adapta ușor la orice situație.

De ce actuala funcție și nu altceva?

Nu am știut că o să îmi placă, eram într-un moment al vieții în care îmi doream să încerc diverse experiențe profesionale. De fiecare dată când am încercat să fac ceea ce mi-am dorit și am crezut că este de viitor, la un moment dat s-a stopat dintr-o oarecare cauză. Am făcut și sport de performanță, baschet, dar din motive legate de sănătate nu am putut continua.

În ceea ce privește turismul, mi-am dat seama că îmi doresc altceva, nu m-aș fi văzut să lucrez într-un birou și să pregătesc vacanțele altora, sau să fiu un ghid turistic de exemplu, nu îmi place să fiu în prim-plan. Îmi place să stau mai în umbră, să ajut oamenii din spate.

Există un set de principii pe care îl respecți când vine vorba de zona profesională? Cum arată acesta?

E foarte important să ai o etică, și cred foarte mult în corectitudine. „If you can do good, don’t do bad”.
Atunci când vine vorba de organizarea sarcinilor, sunt cea mai meticuloasă, îmi place să am lucrurile foarte bine puse la punct. De obicei jonglez cu multe tab-uri deschise, eu așa funcționez, nu pot să mă axez doar pe un lucru. Trebuie să mă gândesc la mai multe lucruri în același timp, pentru că ele oricum sunt corelate.

Cum reușești să îmbini viața personală cu cea profesională?

Nu știu cum reușesc, e destul de complicat, dar cumva o scot la capăt la sfârșitul zilei. Chiar recent mi-am dat seama cât e de greu să fii focusat 100% pe job și pe taskurile zilnice, în timp ce ai un copil acasă care îți necesită toata atenția. Vrei să le faci pe toate, să mulțumești pe toată lumea, dar nu prea ai cum. E destul de complicat. Și atunci în general trebuie să te concentrezi pe un singur lucru pentru o perioadă de timp, pentru a-i da atenția ta în totalitate, nu merge 50-50 în același timp, pentru că apar situații nedorite.

Diana_5

Dincolo de birou și business, cum arată timpul liber pentru tine? Care sunt pasiunile sau hobby-urile tale?

Îmi place mult să ies la plimbări în natură, dacă e să aleg între mare și munte, aleg mereu muntele. Îmi plac drumețiile, îmi place să citesc dar nu am mai avut timp, citesc mai mult cărțile de copii. Îmi place să gătesc, mai ales deserturi, prăjituri, brioșe și alte lucruri dulci. Și în general organizez viața tuturor. (râde)

În rest, nu prea fac altceva, pentru că nu am avut alte activități de foarte mult timp. Sunt deschisă în general la orice activitate sportivă, dar nu prea am cu cine să fac sport, decât cu copiii, și atunci nu e la nivelul de intensitate pe care mi l-aș dori. În liceu am jucat foarte mult volei și baschet, mergeam cu bicicleta, făceam multă activitate fizică.

Cum te reîncarci atunci când obosești?

Îmi place să merg la shopping, dar nu de orice fel, ci la ”thrift shopping”, îmi place să descopăr lucruri interesante. Totodată, îmi place să merg la cafea singură, să fiu cu gândurile mele. Pot spune că asta îmi face plăcere și mă ajută să mă deconectez.